Trei surori

Relevanță? Forme noi? Sensuri originale? Cuvinte și concepte interogative „aruncate” imediat către regizor atunci când se anunță o montare cu un text clasic. Chiar și piesele lui Cehov, al cărui nume se pronunță în lumea teatrului însoțit de un oftat și o înclinare melancolică din cap, nu scapă de aceste chestionări deja standardizate. Într-o lume a smartphone-ului, a AI-ului sau a livrărilor la domiciliu, mai e loc de nostalgii provinciale? Se spune că „Trei surori” e o piesă a așteptării, a lipsei de inițiativă. Eu cred, mai degrabă, că e despre decizii greșite. Personajele caută un sens în viață și, pentru că lumea nu le oferă unul, se refugiază ba în muncă, ba în iubiri neîmplinite, ba în alcool sau într-un iluzoriu viitor „luminos”. Și devin ridicoli fără să știe că sunt ridicoli. Și noi râdem în timp ce ei se lamentează, plâng și își declară dragostea. Și da, râdem de ei, nu cu ei! La fel ca în „Mitul lui Sisif” al lui Camus, Cehov propune aceeași temă avant la lettre: oamenii trăiesc cu un fel de speranță proiectată în viitor, iar viața va avea sens mai târziu – atunci când vor ajunge acolo. Moscova nu e, deci, „un oraș” pentru cele trei surori sau pentru fratele lor, ci e un „loc imaginar” în care cred că totul e posibil: și fericirea, și realizarea profesională, și marea iubire. Ce poate fi mai relevant, în lumea de azi, de ieri sau de mâine, decât acest „a visa cu ochii deschiși”? O facem cu toții, doar că îi dăm un alt nume. Îi spunem „planning”. Și, în timp ce contemplăm viitorul, lumea din jurul nostru se schimbă, ceva apăsător plutește în aer, iar singura mantră posibilă e că „trebuie să trăim, trebuie să trăim!”. Dar încă nu știm de ce. – Dragoș Huluba

Spectacolul conține efect sonor de împușcătură.