Pavel. Faptele („One Man Aproape Show”, un spectacol de și cu Pavel Bartoș, Teatrul Odeon, București) Presupun că fiecare actor, așezat confortabil în propria carieră, tânjește după un spectacol gândit pentru el, un solo show, cum se spune astăzi, o producție de autor, în care protagonistul să dea măsura talentului său și – de ce nu – să-și măsoare nivelul de popularitate în rândul publicului. Să fii singur pe scenă e o mare ispită, să te vezi numai tu, să depinzi numai de tine, să n-ai niciun alt punct de sprijin în afara ta. Abia atunci parteneriatul cu spectatorii devine vital. Actorul e singur. El e mesajul, el e spectacolul. Ca la examen. Din nou la început. Trebuie să convingă. Fie că asta înseamnă să cucerească, fie că înseamnă să reconfirme. Uneori publicul e darnic, empatic și educat, alteori e mai puțin generos și deloc politicos. Publicul e ca viața. Când așa, când așa. Nu-ți poți pune nădejdea toată în el. Cel mai bine e să te bazezi pe tine. Toată lumea îl știe pe Pavel Bartoș, desigur, de la televizor. Pentru o țară întreagă e tipul acela blond cu ochi albaștri, autoironic, comic și cu resurse inepuizabile de energie. Ne dă o stare bună, cu el mergem la sigur. Mai puțină lume îl știe pe Pavel de la teatru, acolo unde a făcut roluri mari în spectacole mari, și roluri la fel de mari în spectacole mai modeste. Simpaticul prezentator de talente iese din televizor și vine în fața noastră să ne spună o poveste. Care nu e doar povestea lui, ci El e povestea. În mintea mea, show înseamnă ceva cu multă gălăgie, confetti, artificii, strălucire, schimbări de costume/decoruri/lumini. Probabil că acesta este unul din motivele pentru care producția de la Odeon se numește temperat „aproape show”. Dar nu e singurul motiv, și, aș zice, nici cel mai important. Realitatea e că ni se propune ceva serios, care nu merita „bruiat” de efecte speciale. Viața unui om este cea mai spectaculoasă superproducție. Iar viața lui Pavel povestită de el, nu face excepție. Suspans, răsturnări de situație, mister, frustrări, noroc, iubire, lumini și umbre, jocuri de culise, etc. Viața e plină de lovituri de teatru. Povestea lui Pavel e ticsită de pilde mai răscolitoare decât orice blockbuster. Valoarea constă în dozajul echilibrat, căci pericolul era ca totul să fie ori prea personal, ori prea general valabil, iar rezultatul ne-ar fi provocat un disconfort sau ne-ar fi lăsat indiferenți. Scenariul este foarte bine scris, unitar, are elemente cheie cu valoare de simbol la care se revine pe parcurs – mama, rolul norocului, mersul „cu capul înainte”. Asistăm la o pledoarie pentru viața trăită cu pasiune, cu îndrăzneală, cu încredere, curiozitate, fără a acumula nereușite, ci experiență. Adevăratul câmp de luptă se află în interiorul nostru. Zi de zi încercăm să ne înfrângem teama de necunoscut, prejudecățile, inerțiile. Nu doar victoriile ne hrănesc evoluția.

„One Man Aproape Show” e un dar. Are onestitate, căldură, e însuflețitor și mângâietor deopotrivă, un ochi de apă limpede într-un ocean poluat cu… de toate. Pavel știe să creeze o atmosferă de intimitate, de cordialitate, de prietenie, de acasă. Mica „evanghelie” a lui Pavel are un mare secret: munca. A muncit și muncește cu poftă și cu responsabilitate. Nu uită nici de Pavel cel de la 16 ani care se visa Tom Cruise și nici de cărarea galbenă pe care pășește cu uimire și smerenie țintind – ca noi toți, de altfel – castelul marelui vrăjitor. Pe drumul Damascului traficul e mereu intens. E „aproape” un spectacol de teatru, dar mai mult e spectacolul unui suflet. Iar aceasta a fost „aproape” o cronică de teatru. Semn că și cronicarii sunt oameni. Razvana Niță, razvananita.wordpress.com, 06/12/2022