Szereposztás
- Petre Ghimbășan
- Răzvan Vicoveanu
- Richard Balint
- Denisa Vlad
- Alina Leonte
- Corina Cernea
- Ioana Dragoș Gajdo
- Cosmin Petruț
A szereposztás változhat.
Egy előadás
A darabról
cu inserții din „Henric VI”, de William Shakespeare, traducere de Horia Gîrbea, versiune scenică de Alexandra Felseghi și Andrei Măjeri
„Acest text e un manual de ascensiune a dictaturii în societate, exemplificând meticulos tropii tiraniei, e o piesă-peisaj despre dictatori deghizați în salvatori. Richard, prodigios criminal, narcisist și violent, dezlănțuie un mecanism al terorii. Astfel, non-eroul devine, pentru o vreme, conducător. Ca și acum, poate peste o sută sau o mie de ani, Richard se va înfățișa în continuare în fața spectatorilor, explicându-le pas cu pas formele corupției din propria lor realitate. Iar spectatorii vor urmări cu sufletul la gură toate faptele de care au fost avertizați și nu vor face nimic. Își vor promite, poate, că derapajele pe care le trăiesc nu se vor mai repeta. Iată de ce am ales să imaginăm un univers scenic nedefinit temporal.
Montarea e construită în jurul momentelor fluide mixate cu neomedievalism, reconfigurări ale dinamicii trupei orădene, staze și revelații. De-a lungul repetițiilor, ne-am pus întrebarea: e oare posibil ca statele suverane să dispară, înlocuite fiind de o lume guvernată de vreun echivalent modern al politicilor Evului Mediu vest european? Nostalgia esteticilor medievale (în maxim trend în modă, film și teatru) profețește chiar asta, ca un indice al insatisfacției omului contemporan față de viața pe care o duce.” – Alexandra Felseghi și Andrei Măjeri
Distribuția: Richard: Petre Ghimbășan Buckingham: Răzvan Vicoveanu Eduard / Clarence / Henric VI / Cardinalul: Richard Balint Lady Elisabeth: Denisa Vlad Lady Anne: Alina Leonte Lady Margret: Corina Cernea Ducesa de York: Ioana Dragoș Gajdó Hastings / Paj: Cosmin Petruț Prințul / Tânărul York / Paj: Robert Balint Richmond: Luca Bran
Regia: Andrei Măjeri Scenografia: Adrian Balcău Muzica: Adrian Piciorea Coregrafia: Hunor Varga Video design: Andrei Cozlac Light design: Sabina Reus Pregătirea muzicală: Ovidiu Iloc Ilustrație muzicală: Andrei Măjeri Asistent regie: Cosmin Petruț Asistent scenografie: Mădălina Baciu