De profundis

Așa cum aranjează uneori Destinul lucrurile, mi-a fost dat să întruchipez, de-a lungul carierei, câteva dintre personajele – efigie ale Dandysmului: Sir Aubrey al lui Mateiu Caragiale, Julien Sorel al lui Stendhal, Dorian Gray. Puțin peste douăzeci de ani au trecut de la premiera spectacolului “Portretul lui Dorian Gray” și iată că mă reîntâlnesc cu universul lui Oscar Wilde.

Mă reîntâlnesc cu Teatrul “Stela Popescu” după construcția solidă a proiectului “Hedwig and the the Angry Inch”. Construim acolo unde nu sunt ziduri, căci “Stela Popescu” e un teatru cu ziduri împrumutate.

Mă reîntâlnesc cu Tudor Cucu – Dumitrescu, un actor ca un vârf de lance al generației sale.

Ne reîntâlnim și ne oglindim cu toții, împreună cu spectatorii, în apele adânci (uneori clare, alteori otrăvite) ale universului lui Oscar Wilde.

Ne oglindim în apele concrete, strălucitoare, ale Sălii Oglinzilor din Muzeul Național de Artă al Romaniei, partenerul nostru. Acolo unde nici Regele, nici comuniștii nu își imaginau că se va face vreodată teatru. Politicul și epocile trec, teatrul ramâne.

Teatru – metaforă, teatru – dans, teatru – imagine, spuneți-i cum vă place. E, în fine, o formă de teatru ce spune o poveste specială despre condiția umană, poveste în care ne oglindim cu toții.

Răzvan Mazilu