Foto: Harald Mandl, CC BY-SA 2.0, Wikimedia Commons
Distribuția
Distribuția poate suferi modificări.
O reprezentație
Despre spectacol
Textul nu este abordat ca o acțiune realistă desfășurată într-un aeroport, ci ca o proiecție mentală și subiectivă a protagonistului, Rudi, un scriitor captiv într-un ciclu al alcoolului, al amintirilor și al „himerelor” amoroase.
Sala de așteptare a unui aeroport oarecare devine astfel un purgatoriu al sufletelor aflate în căutarea iubirii, un teritoriu oniric în care timpul își pierde reperele și este distorsionat de așteptare, memorie și dorință. Realitatea și imaginația se întrepătrund, iar atmosfera spectacolului se construiește prin autoironie, sarcasm și umor.
Personajele funcționează ca repere arhetipale în acest mecanism al iluziei. Rudi, centrul acestui univers, folosește alcoolul și scrisul ca modalități de a procesa pierderea, dar și de a-și alimenta propria vanitate prin cuvinte. El transformă experiența, iubirea și eșecul în literatură, până când granița dintre ceea ce trăiește și ceea ce inventează devine aproape imposibil de stabilit. Flor reprezintă maturitatea, luciditatea și compasiunea feminină, în timp ce Sorana întruchipează pasiunea ingenuă, fragilitatea și imposibilitatea unei iubiri care să poată exista dincolo de iluzie. Barmanul este prezența aproape omniscientă a acestui decor mental martor, complice și în același timp, cel care validează iluziile lui Rudi.