Distribuția
Distribuția poate suferi modificări.
O reprezentație
Despre spectacol
Spectacolul este accesibil în limba română și în LSR (Limba semnelor române) pentru publicul auzitor și neauzitor.
Dincolo de tăcere este o premieră națională de teatru incluziv, conceput încă de la început ca o experiență unică, accesibilă simultan publicului neauzitor și auzitor. Este pentru prima dată când, pe o scenă din România, este prezentat un text semnat de Jack Thorne, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și scenariști britanici contemporani, recent câștigător al Golden Globe pentru miniseria Adolescence.
Dincolo de tăcere urmărește relația unui cuplu neauzitor aflat într-un moment de cumpănă major al vieții și al relației lor. Izolați nu doar de lume, ci și unul de celălalt, după pierderea copilului lor, cei doi încearcă să se regăsească prin gest, atingere și prezență fizică, rememorând momentele care i-au adus împreună.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Spectacolul este un proiect al AFCN și al Asociației ARTPLEX, în parteneriat cu ANSR (Asociația Națională a Surzilor din România).