Distribuția
Distribuția poate suferi modificări.
5 reprezentații
Despre spectacol
Spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava
Anonimul venețian este un spectacol sensibil, profund, uneori ironic și mereu emoționant. Ea și El își trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneție a muzicii și a frumuseții eterne. Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viața și moartea deopotrivă.
O dramă romantică specială despre doi oameni care se reîntâlnesc pentru a-și împlini povestea, rămasă neterminată. Fac asta într-un moment tulburător, când timpul pare că și-a pierdut răbdarea, dar iubirea lor rămâne la fel de puternică și de frumoasă, chiar și acum, în apropierea ultimului act. Care pare să dureze cât o clipă... sau cât o viață.
„Spectacolul de față nu se vrea o demonstrație, ci un exercițiu cu vedere la public. Anonimul venețian, de Giuseppe Berto, oferă pretextul unei astfel de abordări, iar Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, doi actori foarte versați ai trupei Naționalului, au curajul asumării lui până la capăt, au plăcerea jocului cu mijloacele simple, dar complicate, ale actorului.” Ion Caramitru
Partener media: