Sari la conținut
Sufleur.
Teatrul Național „I.L. Caragiale”
Afișul spectacolului You Say Tomato

Distribuția

Distribuția poate suferi modificări.

2 reprezentații

Despre spectacol

Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB.

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 12 ani

Santi și Rosó sunt doi tineri artiști din Barcelona care au ajuns într-o localitate de provincie pentru a susține un show de “duete romantice”. La repetițiile pentru spectacol, cei doi încep să-și pună viețile și relația de iubire sub semnul întrebării. Aparent, evenimentul declanșator al acestei stări de încordare este accidentarea mașinii cumnatului lui Santi de către acesta.

Însă, adevăruri și îndoieli de cuplu nerecunoscute până atunci încep să iasă la suprafață: „nu mă iubești”, „nu mai e nimic între noi”, „de la început mi-am dat seama că relația nu o să funcționeze”. Cei doi ajung să se concentreze pe ceea ce nu au, pe lipsurile financiare neîmplinirea artistică. Totul se întâmplă sub presiunea apariției spectatorilor veniți la show-ul „duetelor romantice”.

O comedie dulce-amară despre sentimentul ratării. Despre ratarea profesională, criza cuplului, nevoia de minciună și refugiul în visele neîmplinite.

Foto Florin Ghioca

Alte spectacole la Teatrul Național „I.L. Caragiale”

Pagina spectacolului