BRÂNCUȘI, DRAGOSTEA MEA! – Spectacol multimedia de/cu actrița româno canadiană Claudia Motea
O reprezentație
Despre spectacol
În anul 2026, când România și lumea culturală internațională marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, actrița, dramaturgul și scriitoarea româno canadiană Claudia Motea readuce în atenția publicului unul dintre cele mai apreciate proiecte dedicate vieții și universului intim al sculptorului: „Brâncuși, dragostea mea!”. Creație teatrală profundă, inspirată din volumul omonim semnat de Claudia Motea — tradus și publicat în douăsprezece limbi la Editura Creator / Libris — spectacolul a devenit un reper în peisajul cultural românesc și internațional.
Producția aduce în prim plan marile iubiri ale lui Brâncuși, într-o incursiune scenică în universul său afectiv și creativ. Nouă femei celebre care i-au fost muze – Margit Pogany, Maria Tănase, Eileen Lane, Peggy Guggenheim, Madame Léonie Ricou, Maria Bonaparte, Cella Delavrancea, Baroneasa Renée Irana Frachon și Milița Petrașcu – prind viață pe scenă prin interpretarea versatilă și profund emoționantă a Claudiei Motea.
Atmosfera Belle Époque este recreată prin intervențiile muzicale ale pianistei Timeea Crăiță, iar vocea actorului Marius Bodochi dă glas gândurilor și aforismelor lui Brâncuși, adăugând spectacolului o dimensiune poetică și filozofică.
„Brâncuși, dragostea mea!” a fost distins cu premii importante și a fost Invitat de Onoare în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, cu ocazia marii expoziții internaționale „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. În acest an aniversar 2026, spectacolul a avut un parcurs internațional impresionant: a reprezentat România la Bruxelles, a fost jucat pe scena Teatrului Național din București (găzduit), în turnee naționale și europene, și a ajuns la publicul din America și China, confirmând universalitatea emoției brâncușiene și forța artistică a Claudiei Motea.
Criticii au remarcat sensibilitatea și profunzimea proiectului: „Claudia Motea își așterne gândurile pe hârtie cu aceeași dragoste cu care maestrul Brâncuși dăltuia piatra” – Ileana Vlăduț, strănepoata sculptorului. „Nouă icoane umane în ridurile cărora se odihnește irisul de Duh al Omului Zbor” – Pr. Constantin Necula, Revista Tribuna.
Spectacolul are o durată de aproximativ 70 de minute și este realizat de International Artiscan, în parteneriat cu Editura Creator / Libris, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Academia de Artă Handmade și Ultima Oră.
Despre Claudia Motea
Actriță româno canadiană cu peste 70 de roluri în teatru și film, dramaturg, poetă, profesoară de artele spectacolului și ambasador cultural internațional, Claudia Motea este recunoscută pentru capacitatea de a transforma biografiile marilor personalități (Veronica Micle, Iulia Hasdeu, Maria Tănase, Cella Delavrancea, Regina Maria) în experiențe scenice emoționante și memorabile. Prin sensibilitatea interpretării, rigoarea documentării și eleganța artistică, Claudia reușește să aducă publicului un Brâncuși viu, profund, uman — un Brâncuși al iubirii, al căutării și al adevărului interior. „Brâncuși, dragostea mea!” este o invitație la emoție, memorie și identitate — o punte între lumi și generații, dedicată unei personalități care aparține patrimoniului cultural universal.