Distribuția
- MefistofeleKristian Lindroos
- FaustJoseph Calleja
- MargaretaBesa Llugiqi
- ElenaMarija Jelić
- Martha/PantalisLaura Vila
- WagnerMarco Miglietta
- NereusPetrișor Efrem
Distribuția poate suferi modificări.
O reprezentație
Despre spectacol
Spectacol al Operei Române Craiova în cadrul Festivalului Internațional Craiova Muzicală
Distribuția: Mefistofele – Kristian Lindroos Faust – Joseph Calleja Margareta – Besa Llugiqi Elena – Marija Jelić Martha/Pantalis – Laura Vila Wagner – Marco Miglietta Nereus – Petrișor Efrem
Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova Conducerea muzicală: Dumitru Cârciumaru
Regie artistică: Peter Pachl (Germania)
Asistent regie artistică: Arabela Tănase
Scenografie: Răsvan Drăgănescu
Coregrafie: Laurențiu Nicu
Light design: Silvia Ioana Horobeanu
Prolog
În cer, îngerii cântă gloria lui Dumnezeu, stăpânul suprem al Universului. Apare Mefistofele, care se adresează cu insolență: „Ave Signor”. Întrebat de Corul mistic – simbol al vocii dumnezeiești – dacă îl cunoaște pe bătrânul savant Faust, Mefistofele răspunde afirmativ și propune un rămășag: să-l atragă pe acesta de partea Răului, obținând astfel o victorie asupra Binelui. După ce au primit această sfidare, spiritele celeste își reiau cântările.
Actul I
Tabloul I
La Frankfurt, în timpul sărbătorilor pascale, bătrânul doctor Faust și discipolul său, Wagner, se plimbă prin mulțime, urmăriți de un călugăr franciscan.
Tabloul al II-lea
Reîntors în atelierul său, bătrânul meditează, dar este întrerupt de apariția franciscanului care, la un semn simbolic, se arată sub straiele unui cavaler chipeș. Acesta îi spune lui Faust că este spiritul negației, care urmărește distrugerea lumii și reinstalarea haosului, propunându-i savantului să-i devină însoțitor într-o aventură de descoperire a valorilor vieții terestre. Faust acceptă, cu condiția ca Mefistofele, revelându-i toate aspectele existenței, să îl convingă a spune clipei „oprește-te, ești prea frumoasă!”. Atunci Mefistofele va primi, conform pactului, sufletul lui Faust, împăcat cu moartea și coborârea în Infern.
Actul al II-lea
Tabloul I
În grădină, Faust, întinerit, caută să o seducă pe Margareta și se plimbă în compania Marthei și a lui Mefistofele. Faust o convinge pe Margareta să-i dea mamei sale somnifere pentru a se putea întâlni singuri, amândoi, în timpul nopții.
Tabloul al II-lea
Demonul Mefistofele îl duce pe Faust în zbor la sabatul vrăjitoarelor de pe muntele Brocken, unde diavolul este întâmpinat ca un suveran. El îi arată companionului său, într-un glob de cristal, imaginea derizorie a lumii. Faust privește cerul și are viziunea Margaretei în lanțuri.
Actul al III-lea
Între timp, Margareta a fost întemnițată. Ajuns la închisoarea unde ea se află, Faust îi cere lui Mefistofele să o salveze. Recunoscându-și iubitul, Margareta, cu mințile rătăcite, evocă întâmplările prin care a trecut de când acesta a abandonat-o. Copilul ei a fost găsit înecat, iar ea e acuzată că, pentru a fi cu cel iubit, și-a otrăvit mama cu somnifere. Îndemnată de Faust să îl urmeze, ea acceptă mai întâi cu bucurie, dar când recunoaște prezența lui Mefistofele, într-un moment de exaltare mistică imploră cerului salvarea, acesta acordându-i iertarea înainte de a-și da sufletul. Din înălțimi se aud vocile celeste care dăruiesc nefericitei împlinirea rugii sale.
Actul al IV-lea
Mefistofele, urmărind să-l amețească pe Faust cu o nouă iluzie, îl conduce în timp, în Grecia antichității. În mijlocul nopții de Sabat, frumoasa Elena povestește despre căderea Troiei. Urmată de companionii săi de petrecere, îi întâmpină pe Faust și Mefistofele. Elena primește elogiul frumuseții pe care i-l intonează Faust, fermecat de această întâlnire cu idealul feminin. Cei doi își jură credință veșnică, plecând legănați de vise spre ținutul Arcadiei.
Epilog
Faust se gândește la zădărnicia clipelor trăite în dorința împlinirii visului de perfecțiune, pe care nu l-a atins. Mefistofele, temându-se că va pierde rămășagul cu Dumnezeu, îl invită din nou la călătorie. Faust rezistă tentației invocând forțele celeste. O nouă încercare, cea a viziunii farmecului sirenelor pare să-l atragă, dar, cu un suprem efort, Faust se desprinde de aceste tentații ale Răului. El moare, învăluit de vocile celeste care laudă triumful Binelui, triumf care înseamnă și idealul clipei frumoase.
Mefistofele a fost învins.
•Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971