Szereposztás
- Livia Iorga
- Mălina Lazăr
- Daniel Busuioc
- Horia Veriveș
- Dumitru Georgescu
- Radu Homiceanu
- Ioan Ursulescu
A szereposztás változhat.
Egy előadás
A darabról
Jocul dragostei și al întâmplării de Pierre de Marivaux
Creatori Regia: Ovidiu Lazăr Scenografia: Alina Dincă-Pușcașcu
Distribuția: Livia Iorga, Mălina Lazăr, Daniel Busuioc, Horia Veriveș, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu, Ioan Ursulescu
Sala Mare Durată: 1h 30 min Data premierei: 27.06.2020
ȘAPTE GÂNDURI DE SPECTACOL1. Este dragostea un joc? Da. Noi, oamenii, ne jucăm adesea cu dragostea. O provocăm uneori din instinct. O stârnim alteori cu stările, cu capriciile, cu umorile, cu temerile noastre naive și hilare.2. Este întâmplarea un joc? Da. Numai că întâmplarea se joacă imprevizibil și enigmatic cu oamenii. E pusă mereu la cale de Cineva, invizibil, dar palpabil la nivel de destin; omniprezent ca o rază de lumină care ne preface în păpuși frumoase sau în figurine fosforescente...Ca cele din turnurile cu ceas sau ca cele de pe cutiile muzicale.3. Venim din lumină și plecăm în lumină... Primul gând de spectacol.4. Un spectacol inteligent, cu multe coduri și semne benigne, care să transforme surâsul în râs și gândurile în sentimente.5. Am construit o comedie, nu un vodevil. Mă interesează râsul transparent, organic, terapeutic, și nu hlizeala de show televizionist.6. L-am scos pe Marivaux din interiorul de salon în exteriorul unei miniaturale grădini de la Versailles. Fluxul întâmplărilor capătă astfel o dinamică aproape muzicală și devine un balet mecanic încântător. Iar dragostea, în expansiunea ei năbădăioasă de "plein-air", dezvoltă permanent fațete inedite, imprevizibile și insolite de evoluție. Ca un cristal rotit în lumină...7. 290 de ani de la premieră. E ceva! Întâmplările sunt aceleași. Dragostea este aceeași. Noi, cei de azi, suntem oare altfel? Am creat o linie de mișcare "pandemică": actorii nu se apropie la mai mult de 1,5 metri unul de altul. Adaptare, imaginație, provocări...toate ne-au dus la o reformulare a teatralității. Am transformat un necaz într-o bucurie. Ca întotdeauna, Teatrul rămâne un panaceu al supraviețuirii... La urma urmei, un spectacol ca o bijuterie pentru suflet. Gândurile bune îi dau strălucire, iar sentimentele îl așează cu drag în memoria afectivă. Un spectacol prin care descoperim că întâmplările ne aparțin exact în măsura în care le înțelegem, le trăim și le facem să fie și să rămână ale noastre. Ale fiecăruia dintre noi...
Ovidiu Lazăr