O scrisoare pierdută

Actuală și azi, O SCRISOARE PIERDUTĂ, comedie de moravuri sociale și politice, cum a fost ea numită de critici, a fost scrisă Ion Luca Caragiale în anul 1884. Campanie electorală undeva, în provincie. Avocatul Nae Cațavencu vrea să fie ales cu orice chip, drept pentru care nu se sfiește să îl șantajeze pe Tipătescu, tânărul prefect al județului, cu scrisoarea de amor pierdută de iubita lui, Zoe Trahanache, soția șefului local al partidului, „prezident în numeroase comitete și comiții”. Zoe se folosește de toate argumentele să își convingă iubitul și soțul să cedeze șantajului și, deși izbutește, politica „de la centru” impune un necunoscut: Agamemnon Dandanache. Între timp, versatul Trahanache nu stă degeaba, balanța se înclină în sens invers, șantajistul devine șantajat, ședința de numire oficială a candidatului se încheie cu o bătaie organizată de polițistul Pristanda în înțelegere cu „șeful”, iar Cațavencu își pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea buclucașă care, cu inocentul ajutor al Cetățeanului turmentat, ajunge din nou în posesia frumoasei și necugetatei Zoe.