Poveste japoneză

Iulia Alexandra Dinu, Ana Maria Carablais și Oana Marcu interpretează trei femei aflate în momente diferite ale existenței lor, fiecare cu taina și iubirea ei. Spectacolul are la bază romanul „Pușca de vânătoare” de Yasushi Inoue. Cronici „Poveste japoneză” și o… pușcă de vânătoare Ionuț Cristache, 23 noiembrie 2025, Gazeta Dâmboviței Încă o seară de sărbătoare aici, la noi acasă, în teatrul pe care nu se știe bine dacă îl merităm cu adevărat… Așadar, la Teatrul Tony Bulandra a avut loc premiera spectacolului Poveste japoneză, creat de Mihai Constantin Ranin. Ni se spune că acest nou spectacol „propune o incursiune scenică în universul subtil și nuanțat al sufletului omenesc, acolo unde cele mai tainice vibrații ale spiritului își caută alinare și ies la lumină prin glasul a trei femei aflate în momente diferite ale existenței lor. Fiecare ființă umană poartă în sine o taină: una pe care o ascunde pentru totdeauna, ferită de privirile lumii sau una care, atunci când nu mai poate fi înăbușită, se cere rostită”. Iulia Alexandra Dinu, Ana Maria Carablais și Oana Marcu ne-au adus, cu măiestrie, într-o meditație profundă asupra singurătății, asupra vinovăției și a ipostazelor diferite ale iubirii. Și ni s-a sugerat, cu mijloacele artei dramatice de azi, că toate acestea se întind de la „toate cele care rănesc, la întâmplările numeroase care purifică”. Mc Ranin, ca și altădată, caută o lume a contrastelor, o și găsește, și ne trimite uimiți pe noi, spectatorii așezați pe scena Sălii mari a teatrului, într-un univers al aparențelor, al unei lumi nevăzute, doar simțite cumva, între culori și costume vaporoase și magice, dar și o muzică perturbatoare, prin profunzimea acordurilor ei. Poveste japoneză pleacă de la un roman celebru, Pușca de vânătoare, de fapt o nuvelă a scriitorului japonez Yasushi Inoue, publicată inițial în 1949, sub titlul Ryōjū. Autorul primește trei scrisori, de la trei femei, prin intermediul soțului uneia dintre ele, Yosuke Misugi. Poveștile celor trei femei sunt declanșate de o poezie trimisă de narator unei reviste de vânătoare. S-a spus (și se vede astfel și pe scena Bulandrei noastre) că este „o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanțe ale iubirii”, iar stilul suav, îngreunat de o tristețe aproape ireală, amintește de o rară și apăsătoare profunzime psihologică. Deci, Yosuke Misugi trăiește o existență solitară, iar atunci când se recunoaște în versurile publicate într-o revistă de vânătoare, trimite autorului cele trei scrisori primite de la femeile care i-au marcat în mod dramatic destinul. Cuvintele lor pictează, pagină cu pagină, tabloul unei prăbușiri. Dar, nu vă spun mai mult, citiți romanul, este o experiență de lectură copleșitoare… Și pentru că acest roman este, cu adevărat, unul în care singurătatea este tema principală, trebuie să recunosc că am venit la premiera de toamnă târzie de la Tony Bulandra cu nostalgia unei experiențe personale, pe care am trăit-o în urmă cu