Sari la conținut
Sufleur.
Teatrul Național „Marin Sorescu”
Afișul spectacolului Tache, ianke și cadâr

Distribuția

Distribuția poate suferi modificări.

O reprezentație

Despre spectacol

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 și pus în scenă în același an la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani. La peste șase decenii de la montarea lui Toscani, Horațiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke și distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr și românului Take pe Răzvan Vasilescu și pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreți principali, din distribuție vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredințată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinței și religiei, a statutului identitar individual și de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înțelegere poate funcționa pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește și ne diferențiază de ceilalți.

Alte spectacole la Teatrul Național „Marin Sorescu”

Pagina spectacolului