Distribuția
- SoranaAlina Ilea
- RudiRomeo Ioan
Distribuția poate suferi modificări.
O reprezentație
Despre spectacol
El, un scriitor blazat, cu o istorie de iubiri mai mult sau mai puțin patetice, mai mult sau mai puțin puse sub semnul alienării, captiv de bunăvoie într-o căsnicie în care relația de bază este ura civilizată. Ea, tînără, inteligentă, sclipitoare, dar, în egală măsură, nesigură, prinsă într-o relație inconfortabilă, victimă a propriilor alegeri.Textul lui Ștefan Caraman surprinde un instantaneu oricînd posibil. Doi străini – un bărbat și o femeie – într-un moment de tranzit, la propriu, intră, aproape întîmplător, unul în viața celuilalt. Aerul pseudo-autobiografic al textului face ca strategiile de atracție și respingere ale celor doi să devină din ce în ce mai palpitante. Interferența meteorică a existențelor acestora devine o oglindă care, deformînd, spune adevărul și care, cine știe, poate însemna o poartă spre un alt drum, spre o altă viață. Sau nu.